Go to Top

Spectacolul Prodance 2000, bucurie în stare pură

Bucurie în stare pură a fost spectacolul de dans organizat de Prodance 2000 în Parcul Municipal ”Regina Maria” din Baia Mare. Într-un cocktail de ritmuri, de emoții și de culoare, toți dansatorii clubului – de la cei mai mici, la cei mai titrați – ne-au făcut să ne amintim și să retrăim frumusețea dansului. Și pentru că ne place să ne reinventăm cu fiecare nou eveniment organizat, dansatorii noștri au oferit momente inedite, dar nu au uitat nici de stilurile de dans sportiv și latino de stradă consacrate. 

Tradiționalul spectacol de vară în aer liber a fost programat în Parcul ”Regina Maria” din Baia Mare. De la bebelușii care își aduc mămicile la mișcare, la adulții care aleg să petreacă timp de calitate dansând. De la prichindeii și tinerii care au urmat primele lor cursuri de dans, la perechile care aduc medalii clubului și glorie orașului. Cu mic, cu mare, toți cei de la Prodance 2000 Baia Mare s-au pregătit pentru sezonul estival, animați nu numai de venirea verii, ci și de șansa de a demonstra celor dragi cât de frumos poate fi dansul.spectacol Prodance 2000 iunie 2017 01Totul a pornit de la energia debordantă a prichindeilor, care au molipsit pe toată lumea cu veselia, inocența și talentul lor natural pentru dans. Grupa de 4-6 ani ne-a dus în minunata lume a celor mici. Copiii din grupa 7-11 ani ne-au invitat într-o vacanță dansantă în ritmuri de twist și afro. Puștii și puștoaicele de la Grădinița ”Micul Prinț” au demonstrat că dansul este foarte potrivit atât pentru prinți, cât și pentru prințese… spectacol Prodance 2000 iunie 2017 02Fetele solo au prezentat o coregrafie plină de grație, de culoare și de energie pozitivă. Deosebit de original a fost momentul oferit de cursanții din grupa de tineret, acordurile Latino îmbinându-se fericit cu dansul tradițional stilizat – încă o demonstrație că dansul este limbaj universal. Tinere perechi ale Prodance 2000 ne-au încântat cu evoluțiile lor pline de ambiție, arătând că iubesc rafinamentul Standard, dar și explozia Latino. spectacol Prodance 2000 iunie 2017 03Bebicii și-au adus (din nou!) mămicile la spectacol, dansul în tandem fiind foarte savurat de public. Combinația dintre ritmurile Latino, gânguritul celor mai tineri cursanți ai noștri și infinita tandrețe dintre o mamă și copilul său a smuls ropote de aplauze și de la cei mai exigenți spectatori. spectacol Prodance 2000 iunie 2017 04Perechile de precompetițional, deși s-au format abia în ianuarie acest an, au cunoscut deja emoțiile concursurilor. S-au calificat în 19 finale și au urcat de 11 ori pe podium. Demonstrația lor de jive și cha-cha a arătat că aceștia sunt cu siguranță doar primii lor lauri. spectacol Prodance 2000 iunie 2017 05În 2017 au dansat în 12 competiții, au ajuns în 98 de finale, au cucerit 62 de medalii. Cele mai titrate perechi ale Prodance 2000 au adus glorie clubului cu fiecare nouă performanță și ne-au bucurat sufletele cu fiecare progres. Performerii Prodance 2000 au avut onoarea de a încheia spectacolul, după care toți participanții la eveniment – protagoniști sau spectatori – au fost invitați la dans. spectacol Prodance 2000 iunie 2017 06

Un lucru este clar: vacanța și vara sunt mult mai frumoase atunci când sunt trăite în pași de dans!